Friptura de porc la tigaie

Friptura de porc la tigaie

Friptura de porc suculenta la tigaie este foarte frageda si gustoasa! Desi carnea de porc este gatita la tigaie, nu este fada si uscata.

Carnea de porc se gateste la foc mic, inabusita in tigaia acoperita cu capac si fragezita in vin alb. Va iesi o friptura care ti se topeste in gura!

Nu ma crede pe cuvant. Incearc-o!

Pentru friptura de porc la tigaie poti sa folosesti pulpa, coaste, ceafa sau chiar cotlet de porc.

Cotletul de porc daca nu este gatit corect are carnea tare, insa inabusit la tigaie va fi suculent si gustos.

Eu am folosit muschiulet de porc pentru aceasta friptura pentru ca asta aveam in frigider.

Nu intotdeauna am timp pentru cumparaturi, asa ca imi place sa gatesc cu ingredientele pe care le am deja in casa.

Am servit friptura alaturi de cartofi piure, sos de marar si o salata verde cu ridichi. A iesit o masa de pranz delicioasa!

Reteta friptura de porc la tigaie

Reteta de Retete.Online
4.5 din 33 voturi
Fel de mancare: PrincipalBucatarie: RomaniaDificultate: Mediu
Portii

4

portii
Timp preparare

5

minutes
Timp gatire

50

minutes
Calorii (portie)

390

cal

Friptura de porc suculenta la tigaie este un preparat pe cat de simplu, pe atat de bun!

Se serveste calda, alaturi de garnitura sau salata preferata. De cele mai multe ori preparatele simple ne surprind si sunt tare gustoase.

Nu este nevoie de cine stie ce ingrediente pentru a gati aceasta friptura de porc traditionala!

Ingrediente

  • 850 g carne de porc

  • 1 catel de usturoi

  • 3 linguri untura de casa

  • 100 ml vin alb

  • apa (cat este necesar)

  • sare, piper

  • boia de ardei (dupa gust)

Mod de preparare

  • Spala bine carnea de porc si tai-o in bucati mai mari. Incinge bine untura intr-o tigaie si pune bucatile de carne la prajit. Lasa bucatile de carne sa se prajeasca la foc mare timp de 5 minute pe o parte.

    Intoarce-le pe cealalta parte si lasa-le sa se prajeasca inca 5 minute. Carnea de porc trebuie sa se rumeneasca pe toate partile.Spala bine carnea de porc si tai-o in bucati
  • Cand carnea s-a rumenit, da focul mic. Adauga usturoiul tocat marunt, sarea, piperul, boiaua de ardei si vinul alb. Completeaza cu jumatate de ceasca de apa calda. Pune capacul peste tigaie si lasa carnea la inabusit.

    Acest proces dureaza in jur de 40-50 de minute, pana cand carnea de porc se va inmuia suficient.

    Adauga usturoiul tocat marunt, sarea, piperul, boiaua de ardei si vinul alb
  • Din cand in cand, ridica capacul si verifica daca mai este lichid in tigaie. Daca acesta a scazut, mai completeaza cu putina apa calda. Acopera cu capacul si mai lasa la inabusit pana se inmoaie carnea.Daca e nevoie mai completeaza cu apa
  • Cand carnea de porc s-a inmuiat suficient si a devenit frageda, stinge focul. Poti sa mai adaugi peste friptura de porc suculenta la tigaie usturoi tocat pentru un plus de savoare.Stinge focul

Sfaturi Utile

  • Secretul ca friptura de porc sa fie suculenta este ca lichidul din tigaie; nu trebuie sa se evapore cu totul. Astfel carnea de porc se va inabusi si va deveni foarte frageda.
  • Verifica din cand in cand daca carnea de porc este moale. Inteap-o cu o furculita; daca aceasta intra usor in carne, inseamna ca s-a inmuiat suficient.
  • Ai grija ca feliile de carne de porc sa nu fie mai groase de 2 cm. In acest fel vei obtine o friptura de porc suculenta la tigaie.
  • Inainte de a pune carnea de porc la prajit in tigaie, aceasta trebuie sa fie la temperatura camerei. Scoate carnea din frigider cu o ora inainte de a o gati!
  • Daca nu ai untura de porc poti sa folosesti ulei de floarea soarelui. Evident ca reteta de carne de porc suculenta la tigaie este mai gustoasa cu untura de porc, dar va fi delicioasa si cu ulei de floarea soarelui.
  • Poti folosi orice alte condimente iti place. Friptura de porc se potriveste cu chimen, cimbru, busuioc, marar, patrunjel, coriandru, pudra de chilli, etc. Eu prefer condimentele clasice, precum sarea, piperul si boiaua de ardei.
  • Serveste friptura de porc la tigaie cu orice fel de garnitura preferi. Alaturi de o salata de legume proaspete sau cu mamaliga si muraturi.

4 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *